Rugăciune



 13. RUGĂCIUNE  

Tu, Doamne, cunoști inimi, cunoști gânduri, 

Tu, Doamne, pe toate le înțelegi și le pricepi, 

Te rog, ajută-mă să nu mai judec

Pe cel din jur și-n rugăciune mereu să mă plec,

Te rog, Doamne, sfințește a mele gânduri,

Să fie după voia Ta și al Tău plac,

Ajută-mă, oh, Doamne, să nu judec

Pe cel greșit ci, să mă rog, să tac.

Îți mulțumesc, Părinte, c-a Ta milă 

Spre mine din belșug ai revărsat,  

De când eram doar o biată copilă 

Și nu știam în viață ce să fac.

Tu ai lucrat minuni nenumărate, 

Minune-n lumea asta sunt și eu,

De aceea vin la Tine, Doamne-n toate,

Căci doar Tu poți să ștergi păcatul meu.

Te rog, Doamne, mă spală, curățește 

Și șterge, Doamne, tot ce am greșit, 

Te rog, Doamne, privește și îndulcește 

A mea inimă, căci tare s-a înrăit. 

Te rog, Doamne, m-ajută să nu judec

Pe acel ce, poate, tare mi-a greșit, 

Ajută-mă să îi iubesc, o, Doamne,

Pe cei din jur, chiar dacă m-au rănit, 

Să nu privesc prin prizma omenească, 

Să-i văd pe toți așa cum îi vezi Tu,

Ca mielușei ce nu-s încă în turmă, 

Ca oi fără stăpân și miei fără păstor. 

Te rog, Doamne, ai milă și m-ajută, 

Să te caut, să te strig, să te aud,

Căci știu Doamne, de lupt cu eul pierd,

Doar Tu poți să câștigi o bătălie, 

De aceea, Doamne, strig întruna și aștept, 

Căci știu, Doamne, făgăduința Ta că n-ai să lași

Să piară nici un copilaș din turmă,  

Chiar dacă-i miel gălăgios și răzvrătit, 

Tu, Doamne, pentru mine ai murit.

                  Emilia Dinescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Doamne, vorbește-mi

Rugăciune

Avem păcate