Rugăciune


 95. RUGĂCIUNE 

Îți mulțumesc, Părinte, pentru ce mi-ai dat, 

Îți mulțumesc, Isuse, căci Tu nu m-ai uitat 

Și chiar de eu greșit-am, Tu tot nu m-ai lăsat  

Și greaua mea povară din suflet mi-ai luat

Și ai luat coroana de spini în locul meu 

Și ai murit pe cruce Tu, Fiu de Dumnezeu, 

O cruce grea pe care era numele meu 

Tu ai luat-o Doamne, Tu Fiu de Dumnezeu, 

Iar eu stam în mulțime și mă temeam să vin

Aproape lângă Tine să stau și să suspin,

Dar Tu privind la mine cu ochii m-ai strigat 

Și ai vrut să vin la Tine să știu că m-ai iertat,

Iar eu, oh ticălosul, mi-a fost teamă să vin,

M-am depărtat de cruce și al Tău glas divin, 

Fugit-am mult în lume și greu m-am depărtat 

În ape tulburi care mereu, m-au înecat,  

Dar tot fugind, în urmă o cruce eu vedeam

Și biciul și coroana de spini ce o meritam

Și acuma, vin la cruce și vreau să-ți mulțumesc  

Și jertfa Ta, acuma, eu vreau să o primesc,  

Nu vreau să fug în lume, nu vreau să fiu fugar,

Cu sfântă mulțumire primesc ce-mi dai în dar,

Primesc a Ta iubire, primesc al Tău cadou,

Tu-mi ești cel mai bun Frate, Tu ești al meu Erou.

Da, ai murit pe cruce căci eu te-am răstignit  

Și acum am înțeles ce mult Tu m-ai iubit, 

De aceea, scump Isuse, mereu îți mulțumesc 

Și-n scurta-mi viață pământească pe Tine te doresc. 

                Emilia Dinescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Doamne, vorbește-mi

Rugăciune

Avem păcate