Poezia personală Dinescu Emilia Dana

 130. DACĂ N-AI FI TU Doamne, dacă n-ai fi Tu și ar veni o furtună,  Ne-am rupe, ne-am frânge, am fi distruși,   Dar Tu ne sprijini, pe vreme rea ca și pe bună,   Doar noi să vrem să stăm; ca puii lângă cloșcă strânși  Și Tu ne vezi, ne chemi și ne ocrotești,   Asupra noastră, cu brațele deschise, binecuvântări reverși Ca noi să știm, să credem că Tu ești   Al nostru Tată și nu vrei ca să avem noi, ochii plânși.                    Emilia Dinescu

129. RUGĂCIUNE   Doamne, te rog, mă iartă, căci multe am promis  Și apoi, promisiunea s-a spulberat ca un simplu vis,  Eu am călcat promisiunea și ce am făgăduit,  Pe Tine, Doamne, eu te-am înșelat și te-am mințit. Nu merit nimic să am și nici nu îndrăznesc,   Să mai privesc la Tine, amarnic mă căiesc   Căci m-ai iertat de vină, Tu, însuți, m-ai spălat  Iar eu, fără sfială, din nou m-am întinat  Și am venit la Tine cu lacrimi mari, fierbinți,  Rugându-te, Părinte, greșeala să mi-o uiți  Și-n a mea rugăciune eu multe am promis  Și am căzut, se pare, prea multe mi-am permis.                Emilia Dinescu  

 128. DORINȚELE NOASTRE Ne dorim să escaladăm un vârf de munte, Sau ploaia, vântul pe noi să ne asculte,  Dorim prea multe, vrute și nevrute,  Nu știu dacă mai merităm atât de multe Căci Dumnezeu ne-a dat și tot ne-a dat  Și ruga noastră El a împlinit când am strigat,  Dar de un timp se pare că noi am uitat  Câte ne-a dat, deși nimic n-am meritat.              Emilia Dinescu