Poezia personală Dinescu Emilia Dana

 175. O REȚETĂ CU URZICI Pământul s-a dezmorțit, Primavara a venit,  Pământul s-a dezghețat, După urzici am plecat,  Am coborât în zăvoi, Să le fac cu usturoi.  Mult timp, eu n-am căutat   C-am găsit un loc bogat,  Chiar pe malul râului, La marginea grâului.  Multe urzici am cules, Le-am luat chiar pe ales Și acasă am plecat,  În ape multe le-am spălat  Și apoi le-am opărit,   M-am apucat de gătit. Am luat o ceapă mare  Și am călit-o în unsoare Și când ceapa s-a călit,  În uleiul aurit, Am pus urzicile opărite,  C-au fost scurse, pregătite   Și împreună le-am călit  Și cu usturoi zdrobit  Și apoi am pus, ia seama, Și puțină din cea zeamă  În care le-am opărit, Nu multă, cât a trebuit  Căci are fier și vitamine  Și zeama ne face bine, (Ce a rămas n-am aruncat,  Am băut pe înserat) Și le-am fiert doar puțintel   C-un sos de roșii subțirel  În care am pus făină,...

 174. ÎȚI MULȚUMESC   Îți mulțumesc pentru ceea ce sunt,  Îți mulțumesc pentru ceea ce simt,  Îți mulțumesc pentru ceea ce gândesc,  Îți mulțumesc pentru ceea ce iubesc,  Îți mulțumesc pentru ceea ce văd,   Îți mulțumesc pentru ceea ce cred, Îți mulțumesc pentru ceea ce am,  Îți mulțumesc pentru tot ce zăresc, Îți mulțumesc pentru că eu exist, Îți mulțumesc... îți mulțumesc... Îți mulțumesc...                 Emilia Dinescu

 173. EU SUNT OLARUL  Eu sunt Olarul ce te-am lucrat din lut, Dă-mi inima ta s-o fac ca la început,   Eu vreau sa fi al meu, căci te-am creat Și am vrut de la început să fie minunat.  Am vrut să fi un vas perfect, fără crăpătură,    Dar pe parcurs, în inima-ți de piatră s-a făcut spărtură,  Căci tu, un vas de lut, neșlefuit, neterminat, În lumea asta singur ai plecat.  Eu sunt Olarul care te-am creat  Și te aștept, să te repar îndat', Căci te-am făcut și vreau să fi perfect,  De aceea ce e spart și strâmb să îndrept.                 Emilia Dinescu

 172. VINOVAȚI  De am muri un pic de câte ori păcătuim,  Ne-ar fi teamă de viața ce o trăim,  Dar noi trăim, ca și cum n-am muri, Ca și cum veșnic pe pământ vom fi,  Nu avem regrete de clipele ce trec Și toate faptele pe care le petrec,  Sunt clipe ce au fost și nu au să mai vină,  Sunt ceasuri ce au trecut și noi avem o vină,  Căci suntem vinovați de timpul care trece Și suntem vinovați de tot ce se petrece.                  Emilia Dinescu

 171. DOAR DE LA TINE  De m-aș putea ridica pe cele mai înalte piedestale, Nu mi-ar fi bine ca în brațele Tale, De aș asculta cele mai blânde vorbe și mai dulci cuvinte,  Nu ar putea așa, ca vorba Ta să mă alinte, De aș rosti cele mai brave vorbe și gânduri mărețe,  Nu ar putea ca vorba Ta să mă răsfețe,  Că tot ce Tu mi-ai dat, a fost divin  Și tot ce Tu mi-ai dăruit, a fost sublim.                   Emilia Dinescu

 170. TU... Tu auzi strigătul celui ce strigă   Și-l vezi pe cel ce tare greu se mai ridică,  Tu îl cunoști pe acel ce plânge și suspină,  Tu îl ajuți pe cel ce se zbate în tină. Tu îți trimiți a Ta binecuvântare  Celui ce luptă să stea în picioare  Și-i teamă, parcă, să pășească, să nu cadă Și în cădere nu vrea să te piardă. Tu îl privești și-l sprijini în durere,  Pe acel ce azi, în întuneric piere Și îi trimiți o rază de lumină,   Din beznă doar la Tine ca să vină,  Tu-l strângi la piept pe cel ce s-a pierdut  Și-i vindeci rana care l-a durut, L-ajuți să fie un învingător,  Căci Tu îi ești Mântuitor și Salvator.                   Emilia Dinescu

 169. SUNT O PĂCĂTOASĂ   Doamne, sunt atât de păcătoasă, Bolnavă, ca de o boală râioasă,   Ce pretenții pot să am la mântuire  Când viața mea e plină de mânjire?  Ce pretenții am să fiu salvat,  Când viața mea e plină de păcat?  Ce pretenții am să fiu cu Tine-n slavă,   Când pocăința nici nu poate să se vadă  Și când credința mea parcă e moartă,   Căci nu se vede deloc a mea faptă  Ca să pot spune că sunt nevinovată.                  Emilia Dinescu

 168. CUGETARE Trestia frântă n-o va zdrobi Și mucul care mai arde încă nu-l va stinge,  E un verset melodios ce vrea să strige,  Căci ca păstorul care se află în pustie Și încearcă ca o trestie să reînvie   Credința sa cântată într-un imn, Cântat c-un simplu fluier... imn divin,  C-un fluier ce-i făcut din trestie de el, O trestie ce fost-a frântă de un vânticel. Te-ai simțit vreodată ca un muc care mai fumegă?  Chiar înainte de a te întoarce la Dumnezeu,  Căci erai departe de Dumnezeul copilăriei tale Când flacăra inocenței din tine s-a stins, Lăsând în urmă un fum respingător,   Dar chiar atunci găsit-ai ajutor, Căci fumul este ultimul strigăt de ajutor al unei flăcări,  Fumul miroase înțepător și ustură ochii, Dar unde este fum este și foc Și flacăra plăpândă care se zbate să crească, Va deveni curând o vâlvătaie luminoasă.                Emilia Dinescu

 167. DOAR CLIPELE Doar clipele petrecute fără Tine-mi stau în minte, Doar clipele trecute fără Cuvântul divin,  Doar clipele de când te-am cunoscut contează,  Doar clipele ce sunt acum și vin.                 Emilia Dinescu

 166. RUGĂ  Cu lacrimi cad la picioarele Tale,  O rugăciune strig, în prag de seară,   Te rog, să-mi ștergi păcatele,  Căci am greșit și ieri... și azi... și iară.  Deși când am citit Cuvântul din Scriptură,  Eu mi-am promis să-mi țin vorba în gură,  Să mă gândesc înainte de a vorbi mai bine,   Să fiu copil model, să nu te fac de rușine. Eu am greșit adesea, cu vorba m-am jucat  Și pare-se că însăși cu fapta am trișat,  De aceea o rugăciune strig, în prag de seară,   La cruce vin cu ruga-mi iar... si iară.                 Emilia Dinescu

 165. BIBLIA ESTE... Biblia este... Gândul lui Dumnezeu ce arată starea omului,  Vorba lui Dumnezeu ce arată calea vieții,  Cuvinte spuse anume, ca să le știm pe nume  În ea găsim blestemul păcătoșilor, Dar tot aici citim de fericirea credincioșilor.   Citește-o încet, frecvent, rugându-te  Și vei găsi lumină să te călăuzească,   De vei avea credință, vei fi în siguranță,   Citește-o ca să fi înțelept, În ea vei găsi traseul creștinului, Harta călătorului Și o ultimă speranță dată muritorului.                  Emilia Dinescu

 164. GÂNDURI   Mai am multe de spus, dar nu-mi găsesc cuvintele,  Privesc în sus, spre ceruri și număr cum trec clipele, Aud cum ticăie și trece timpul nemilos,  Privesc atent în urmă și văd că-s fără de folos.  Sunt un vas gol de lut ce l-a lucrat un olar, Sunt fără de valoare, ca țara fără de hotar.                 Emilia Dinescu

 163. CREȘTINI PLAGIATORI Suntem creștini sau vrem să ne numim creștini,   Căci vorbele, gândirea, faptele ne contrazic, Mai bine am recunoaște că suntem cei cretini,  Cunoaștem mult Scriptura, dar faptele, în sine, ne dezic, Căci nu ne abatem mult din calea noastră  Și facem zi de zi câte un păcat sau chiar mai multe,  Suntem niște plagiatori, lupi îmbrăcați în mielușei,   Suntem creștini cretini, căci o minciună-i viața noastră  Și suntem ancorați în două luntre, sau mai multe.              Emilia Dinescu

 162. CONSTATARE  Ne place mult să trecem prin viață, Ne place mult să ne amăgim,  De facem tot ce vrem în viață,  Noi credem că așa trăim.  Dar ne înșelăm că viața-i scurtă,   E doar o clipă pe pământ   Și de o petrecem fără credință,   Va fi ca o simplă sămânță  Care a fost dusă, așa de vânt  Și n-a prins rădăcină în pământ.                  Emilia Dinescu

 161. INIMA MI-E JUMĂTATE  Mi-e inima doar jumătate   Și bate, bate foarte încet,   Căci ești plecat tare departe  Și gândul către tine îndrept,  Aș vrea ca inima-mi să bată,  Dar nu e întreagă și e tristă,  Căci frântă e pe jumătate,   Să bată bine, ea nu poate, Căci fără tine nu e întreagă  Și viața nu poate să meargă.                Emilia Dinescu

 160. O POVESTE... Ne place mult de tot să povestim  Și într-o poveste să trăim  Și prin povești ne amăgim,  Dacă Cuvântul nu împlinim,   Căci o poveste noi suntem  Și doar poveste rămânem,   Dacă ne place să mințim, Noi, înșine, viața ne amăgim  Căci trece, doar ca o poveste,  A fost odat' și nu mai este,   A fost odat' nu va mai fi,  Noi veșnic nu vom povesti.                   Emilia Dinescu

 159. RUGĂCIUNE   Doamne, eu vin la Tine să-ți mulțumesc   Că astăzi, încă, mai trăiesc  Și-n viață, încă, mă găsesc,  Copiii pot să mi-i privesc Și un zâmbet pot să dăruiesc  Și pot cuvântul să-l vorbesc, Nu pot decât să-ți mulțumesc   Căci, nici nu pot să mă gândesc,   Eu nu pot decât să iubesc  Că a iubi e dumnezeiesc  Și altceva nu îmi doresc,  Vreau lângă Tine să trăiesc  Și pruncii să mă înveți să-i cresc,  Spre bine să-i povățuiesc  Căci mi i-ai dat și-ți mulțumesc,  Eu vreau cu Tine să trăiesc  Și pruncii-n cer să îi găsesc   Și veșnic să îți mulțumesc.                 Emilia Dinescu

 158. ASCULTĂ-ȚI CONȘTIINȚA   Spune-i inimii să tacă, căci vorbește fără rost,  Căci conștiința când vorbește, stai și ascultă, nu fi prost, Nu-ți închide orice șansă către țelul de a fi om, Trăiește ca o ființă și ascultă de conștiință, să fi om.  De ai greșit, nu te ascunde zilnic cu al tău păcat  Ci mai bine te îndreaptă; în rugăciune ești salvat, Cât e har și ai conștiință, tu mai poți fi mântuit,   Căci în jertfă de ai credință, cu tot ce ai păcătuit Vii la cruce, lași păcatul, ca o haină învechită   Și ai să vezi c-a Ta conștiință, atunci este mulțumită. Și vei ști ca Cel ce pentru tine s-a jertfit,  A făcut-o din iubire, pentru tine a murit  Ca să asculți de a ta conștiință și să fi și mântuit.               Emilia Dinescu

 157. NU-MI GĂSESC CUVINTELE  De aș putea relata ce simt,  Nu mi-ar ajunge rândurile  Că-s prea multe cuvintele Și nu pot ca să le cuprind, Să îmi spun simțămintele, Nu-mi ajung caietele, Să-mi spun sentimentele, Nu-mi găsesc frazele Ca să explic fazele Prin care inima-mi trece, Să-ți spun tot ce se petrece,  În suflet nu găsesc putere Și graiu-mi este în tăcere,  Când vine vorba, să vorbesc,  Cuvintele-mi se rătăcesc  Și nu pot relata, anume, Ceea ce simt, eu nu pot spune  Căci parcă-s mută, nu gândesc  Și frazele nu le găsesc,   Eu nu pot deloc explica Ce simte inimoara mea.             Emilia Dinescu

 156. NOI ȘI PĂCATELE NOASTRE Doamne, de ar putea să strige păcatele noastre, N-am mai ști unde să ne ascundem, Doamne, N-am mai avea un nume, ci multe și urâte,  Căci am fi criminalii și hoții sau tâlharii,   Mișeii și bandiții sau chiar clevetitorii Sau mândrii și aroganții, zgârciții, bârfitorii,   Of, Doamne, am fi multe... și toate... păcătoșii.  Dar el, păcatul tace și nouă ne convine,  Să mergem mai departe și nu ne e rușine,   Căci nimeni nu ne știe cât suntem de murdari, Chiar ne mândrim, anume ne place să fim mari, Dar tot noi pierdem astăzi și mâine și poimâine,   Păcatul chiar de tace, îi place să se adune  Și să se cuibărească în sufletul murdar Unde așteaptă clipa să nu mai fie har Și apoi își arată fața și mulți ori să zărească  În omul de afară ce a stat să cuibărească   Și inima cea plină de țepi și de venin Va fi pentru vecie amărăciune, chin, Căci vom vedea cetatea ca aurul curat Și atunci...

 155. SĂ CĂLCĂM PE URMELE LUI  Mă întreb: calc pe urmele lui Hristos Sau sunt departe, mult prea departe de El? Da, știu, eu sunt un creștin păcătos,  Dar cred și vreau să fiu lângă  Hristos. Nu vreau speranțe efemere și deșarte, Vreau mântuirea ce-i promisă în Carte,  Nu vreau decât să fiu un miel în turmă,  Căci va veni și ziua cea din urmă,  Și vreau cu El să fiu pe cale, Căci El e drept și nu vrea să ne înșele,  În palmele străpunse de cuiele bătute  Stă nume scrise, multe și mărunte  Și-i scris și numele ce-l port eu, cu rușine,  Căci păcătos mă cheamă, chiar pe mine, Dar știu că-s scris în Carte și în palme, Și haina mi-e spălată și fața mi-e curată,  Căci El muri pe cruce ca eu să fiu salvat Și a înviat pe urmă, El fără de păcat,  Ca să înviem, asemeni și noi, cei păcătoși,  Și să avem credință, să fim cei credincioși,  Căci El nu vrea să facem nimic prea greu pe lume, Ci vrea doar cu credință să îi călcăm...

 154. CĂUTĂTORI ÎN PĂCAT   Ne place mult să căutăm în mocirlă Și ne afundăm în glod, din ce în ce mai mult,  Tot om găsi ceva și căutăm în tină,  Sperând că vom găsi ce n-am avut  Și ne amăgim din ce în ce mai mult,  Cu tot noroiul ce-l găsim în cale Tot căutând, sperând la averi infernale, Ne afundăm în tină, glod, noroi, mocirlă Și ne mânjim întruna doar de vină,  Căci de privim atent în urmă vom vedea  Ce răni adânci poate păcatul să ne dea, Putem să îl numim așa sau cum om vrea, Păcatul lasă în viața noastră urma sa Și-n urma lui chiar de-om găsi ceva, Târziu, ne vom trezi și vom vedea  Că nu-i nici o avere, nici o comoară sau ceva,  E doar păcatul și durerea sa, E doar noroiul ce nu se mai ia, Și tina ce a rămas pe haina ta, Și glodul ce-i mânjit pe fața ta, E doar mocirlă... nimic altceva.           Emilia Dinescu

 153. SĂ CITIM CUVÂNT DIVIN  Când timpul e atât de scurt, Noi suntem tare ocupați,   O rugă în grabă înălțăm  Și apoi de treabă ne apucăm,   Gândind că astfel câștigăm,  Dar pierdem mult că nu citim Cuvânt divin... și nu ne sfătuim   Mai mult în rugăciune și-n Cuvânt,  Dăm la o parte astfel ce e sfânt  Pentru ce este pământesc, Dăm la o parte ce-i dumnezeiesc  Căci graba asta e grotească    Și poate să ne zăpăcească,  Dacă un sfat divin noi nu luăm  Din Cartea Sfântă zilnic nu învățăm,  Degeaba ne numim creștini   Căci ne purtăm ca niște bieți cretini,  Degeaba pe Isus noi spunem că îl așteptăm   Dacă de El, noi mult ne depărtăm  Și avem doar visuri pământești,   Uitând parcă, de ce-s cerești,  Hai, acum să nu ne mai grăbim   Căci dacă ne grăbim, greșim,  Să începem dimineața cu o rugăciune   Și aplecați să stăm în sfântă închină...

 152. L-AM VĂZUT PE DUMNEZEU  L-am văzut azi pe Dumnezeu,  Cu mâna-i când m-a mângâiat,  Nu m-a lăsat să-mi fie greu,  Nu m-a lăsat, nu m-a uitat.  Veți râde și vă veți da chiar coate, Căci eu am spus-o chiar așa  Și voi veți spune: nu se poate,  N-a existat, nicicând, așa ceva.  Și totuși... l-am văzut pe Dumnezeu,  Pe creștet cum m-a mângâiat,  Când eram singură și-mi era tare greu, Un prieten bun m-a vizitat și un sfat mi-a dat. A fost trimis de, însuși, Dumnezeu,  Deși el n-a știut, doar a venit  Și a văzut cât îmi este de greu,  M-a ascultat și apoi el mi-a vorbit.  Cum să nu spun că a fost Dumnezeu,  Când eu căldura dragostei supreme am simțit  Și mă luptam cu mine însămi, tare greu Și un simplu sfat divin m-a liniștit.  Acum, când înțelegeți c-a fost doar Dumnezeu  Și un înger pământesc m-a sfătuit, Să nu-mi mai spuneți c-am mințit,  Eu știu că l-am văzut pe Dumnezeu.    ...

 151. RUGĂ  Nu știu ce se întâmplă cu mine, Sunt goală, pe dinăuntru sunt moartă, Of, Doamne, nu mă lăsa,  Umple-mi, Tu, inima cu dragostea Ta.             Emilia Dinescu

 150. RUGA MEA Doamne, eu vreau să-ți mulțumesc, Dar nu-mi găsesc cuvintele, Mi-e inima goală și mintea pustie, Te rog, Doamne, fă o minune cu mine,  Nu mă lăsa să pier ca un vas gol, aruncat, Nu-s de prisos... dar eu rostul mi-am uitat, Te rog, Doamne, trezește-mă, ajută-mă să-ți mulțumesc,   Umple-mi, Tu, inima și buzele ca să rostesc Cea mai frumoasă rugăciune de mulțumire,   Spusă din sufletul meu mic, dar plin de iubire,  Te rog, ajută-mă să nu-ți mai cer nimic,  Ajută-mă să-ți mulțumesc.                  Emilia Dinescu

 149. ÎNTREBĂRI  Nu pot să mă înțeleg pe mine însămi,   Eu care, atât de bine, te-am cunoscut  Și te-am văzut în viața mea prezent,  Cum m-am putut depărta atât de mult,  Cum am putut s-adorm fără s-aștept? Of, eu fecioara cea nechibzuită,  Acum, eu sunt rănită, mâhnită, suferindă,  Dar singură m-am depărtat și te-am rănit,   Nu pot să înțeleg ce am gândit,   Nu pot să înțeleg de ce nu am gândit,   Atunci când am greșit și am adormit,  De ce m-am depărtat și nu m-am pregătit?  De ce am lenevit? De ce am adormit?  Unde e zelul dragostei dintâi? Sunt mii de întrebări, dar eu nu am un răspuns,   Căci nu pot să mă înțeleg pe mine însămi  Și mă întreb de Tu mă m-ai poți înțelege..                 Emilia Dinescu

 148. CONSTATARE  Sunt atât de goală și atât de murdară  Că mă întreb cum am tupeul să vin în fața Ta, Eu cu haina pătată... plină de pete,  Mă întreb ce se poate întâmpla de m-ai abandona, Dar nu... n-o vei face, căci încă e har și aștepți,  La ușă Tu bați și aștepți să-ți deschid,  Iar pentru asta eu nu trebuie decât să mă ridic,  Să mă dezbrac de haina cea pătată,  Căci Tu mi-ai pregătit una curată, Spălată chiar de Tine, o, Miel ce te-ai jertfit,  Tu pentru mine ai murit, căci m-ai iubit  Și acum tot pentru mine mijlocești,   Căci m-ai iubit și încă mă iubești   Și ai pregătit o haină și o coroană,   Ca dar să mi le dai... Eu nu merit nimic... Dar vreau să mă ridic... Să las haina pătată,  S-o iau pe cea curată...                   Emilia Dinescu

147. RUGĂCIUNE   Doamne, îți mulțumesc căci Tu m-ai ocrotit,  Deși eu altă cale am ales, deși te-am părăsit,   Nu m-ai lăsat o clipă, pe brațe m-ai purtat,  Deși mă depărtasem, pot spune, te-am uitat,  Nu m-ai uitat pe mine, mai mult, m-ai căutat,   Anume, doar pe mine, pe nume m-ai strigat  Și pe al Tău umăr, ușor Tu m-ai purtat  Și în necazul mare eu singură n-am stat, Deși ca o rebelă eu m-am purtat Prin faptele-mi stângace chiar eu, m-am revoltat.  Nu m-ai lăsat și-ți mulțumesc,   Căci mai e har și acuma m-am trezit,  Îți mulțumesc...            Emilia Dinescu  

 146. ÎMI PLACE SĂ VISEZ  Nu-mi place să mă îmbăt cu apă rece, Îmi place să visez... și nimeni nu mă întrece,   În vis sunt doar poetă și sunt chiar fericită,  Nimic nu mă distruge și nu pot fi rănită, În vis eu am speranțe ce doar se împlinesc   Și gândurile mele și tot ce îmi doresc,  De aceea prefer visul și sunt o visătoare,  Căci de visăm, în toate, speranța nu mai moare, Și de trăim sperând, trăim cu-n țel în viață,  Și de trăim luptând, facem visul să zboare  Spre lumea cea reală și să se împlinească.                    Emilia Dinescu

 145. COPIILOR MEI  Doamne, atât de mult mi-am dorit să fiu binecuvântată  Și pântecele-mi să poarte o viață în el, Încât Doamne, Tu pus-ai mica viață   Și mi-ai dat, Doamne, primul băiețel.  Apoi tot Tu ai mai făcut încă o minune  Și pântecele mi-a fost iarăși plin, Deși am fost cam egoistă, acum pot spune,  Căci Tu mi-ai dat un dar măreț, sublim. Când eu nu mai credeam că va să vină  Și timpul meu, parcă trecut era, Tu ai mai vrut o viață ca să vină   Ca să îmi fie plină viața mea. Mi-ai dat copii - ca flori într-o grădină, Pe care trebuie ca să le cresc Și sper să-i cresc doar spre lumină   Și-n cer să fiu cu ei, eu îmi doresc.  Nu vreau să-i am doar pentru o clipă,  Căci clipă este viața pe pământ,   Tot ce-i aici e vag și e risipă,  În cer eu vreau cu ei să fiu, să cânt. Te rog, Doamne, învață-mă pe mine  Să-i cresc cu gândul doar spre Tine,  Căci îi iubesc și vreau în veșnicie ...

 144. UN JOC... Doamne, ce ne mai place să ne jucăm,  Să ne jucăm cu viața noastră efemeră. Luăm totul ca pe un simplu joc de noroc, De parcă n-ar fi veșnicia noastră în joc Sau poate că ne place minciuna cea mizeră Și-n joc... jucăm pe veșnicie; sperăm... să trișăm. Dar nu e loc de așa ceva că totu-i serios  Și-n joc de am intrat, noi trebuie să mizăm, E grav, căci noi mizăm pe ce credem că avem,  Și-n joc, și-n joacă pe noi înșine ne pierdem,  Căci chiar dacă mai pare că, încă mai jucăm, Noi am pierdut chiar totul, și-i tare dureros.                Emilia Dinescu

 143. DACĂ AI VENI ACUM... Doamne, dacă ai veni acum, rău ai să mă găsești,   Că-s o fecioară adormită și ai să mă prăpădești,  De aceea, încă mai e har; și încă Tu nu vii, Că tot aștepți să vină acasă, acei ce-s rătăciți copii, De aceea, Doamne,  ne mai lași, Tu clipe pe pământ  Că din iubire, Tu nu vrei ca să ne vezi arzând,  Că-n palme, Tu ne-ai săpat adânc un nume rușinos,   Ce noi cu toții îl purtăm, acesta-i păcătos, Dar o coroană ai purtat, pe cruce ai suit  Și-n locul celui păcătos, Isuse, Te-ai jertfit  Și un loc ai pregătit în cer și aștepți lângă altar Pe toți acei ce încă sunt și rătăcesc sub har.             Emilia Dinescu

142. ÎȚI MULȚUMESC   Îți mulțumesc, Părinte, pentru că sunt Ceea ce sunt pe acest pământ,   Îți mulțumesc, Tată, că ai îngăduit   Încă o minune și nu s-a sfârșit,  Îți mulțumesc, căci încă mai respir, Chiar dacă viața-i agățată ca un fir,  Îți mulțumesc că încă mai trăiesc,   Îți mulțumesc că pot să mai vorbesc,  Îți mulțumesc că încă mai gândesc,  Îți mulțumesc căci pot să mă căiesc,  Îți mulțumesc, îți mulțumesc, îți mulțumesc,   E tot ce pot să mai rostesc... Îți mulțumesc, îți mulțumesc..              Emilia Dinescu  

 141. N-AM MAI STRIGAT Doamne, la Tine eu, de mult, nu am mai strigat,  Dar Tu, pe mine, o clipă nu m-ai abandonat,  Ci ai vegheat, mereu, să-mi fie bine, bine,  Deși n-am meritat căci am fugit de Tine.  Dar chiar de eu, de Tine mereu m-am depărtat,   Tu ai stat lângă mine și iarăși m-ai vegheat,   Ai fost mereu alături, mi-ai fost mereu aproape,  Chiar de eram aiurea, cu sufletul departe,  Cu Duhul și conștiința la mine ai strigat,  Chiar de eram sălbatic și mult m-am depărtat,  Tu ai stat lângă mine, pe brațe m-ai purtat  Când greu mi-era, anume tot ce era păcat.               Emilia Dinescu

 140. SUNT OM... Sunt om... am planuri omenești și păcătoase,  Sunt om... am vise și speranțe prea frumoase, Sunt om... am gânduri și idei ambițioase,  Sunt om... am idealuri, țeluri valoroase. Ca om, am planuri omenești și păcătoase,  Dar Duhul Sfânt mă mustră, mă descoase, Ca om, am vise și speranțe prea frumoase, Dar prin cuvânt eu văd că nu sunt spuse.  Ca om am gânduri și idei ambițioase,   Dar harul Tău e de ajuns să nu mă lase. Ca om, am idealuri, țeluri valoroase Căci am găsit în Carte făgăduinți frumoase.                 Emilia Dinescu

 139. PENTRU TINE  Mi-e sufletul gol, pustiu și rece Și sper că tu vei înțelege,  Căci tu prea rău azi, m-ai rănit   Și sufletul mi-ai pustiit, Căci am crezut că te cunosc,  Dar nu esti tu, nu te mai recunosc,  Am crezut că ești un credincios, Dar azi mă tem că ești om mincinos,  Tu nu ești tu, așa cum te știam,   Se pare că de multe ori mă amăgeam, Mă doare să te știu un prefăcut,  Să mă întreb, acum cu mine ce ai avut De m-ai purtat tot timpul în minciună,  Nu ai știut că-n suflet durerea se adună?  Ai vrut atât de mult să mă rănești,  Oare tu ești capabil să iubești?  Oare în suflet mai găsești ceva,  Ca să fi iar în suflet cineva?             Emilia Dinescu

 138. ÎNTREBARE  Doamne, cât de jos suntem,  De cruce mult ne-am depărtat,   Deși acestea astăzi le vedem,  Nimic nu facem... și-i mare păcat,  Căci vremea-i scurtă, timp mult nu mai e,  Când vei veni, poporul gata e?             Emilia Dinescu

 137. GÂNDURI   Doamne, suntem atât de ușuratici  Și ne înșelăm, căci ne numim creștini,  În toate ne purtăm ca niște bieți fanatici,  Dar Ție, Doamne, îți suntem ca străini.  Ne credem fii Tăi și spunem asta tare Și chiar avem tupeul s-o spunem tuturor,  Dar pân' la faptă, Doamne, credința noastră moare Și când să facem fapte, ne depărtăm ușor.  Chiar suntem fii Tăi și știm și Legea Ta,   Dar oare avem dreptul să ne purtăm așa?  Degeaba-i alergarea că noi ne-om depărta Când va veni prigoana, toți ne vom furișa.                Emilia Dinescu

 136. DOAMNE, MI-AI DAT  Doamne, mi-ai dat grai ca să cânt, În cântec să laud că ai creat acest pământ,   Doamne, mi-ai dat glas ca să vorbesc  Și despre Tine tuturor să povestesc,  Doamne, mi-ai dat picioare ca să alerg, Să le explic din Carte celor ce nu înțeleg,  Doamne, mi-ai dat brațe puternice să duc Evanghelia și-n cel mai depărtat sătuc.  Doamne, mi-ai dat și-mi dai, deși n-am folosit  Din ce mi-ai dat, nimic cum ai voit.                Emilia Dinescu

 135. GÂNDURI   Atât de multe ți-am făgăduit, o, Tată,  Și am călcat promisiunile, încă o dată   Și scuze pentru mine, parcă am căutat,  Ca să îmi dovedesc că eu nu am trișat, Ca să arăt, parcă Tu nu ai ști de la început  Ce gânduri am avut și ce am făcut,   Eu știu că singur mă înșel și e înțelept,  Să mă căiesc și să pornesc pe drumul drept,  Să nu mai calc ce am promis, să îndeplinesc  Și de păcat mereu să mă feresc.               Emilia Dinescu

 134. RUGĂCIUNE   Doamne, cât de mârșavă și nerecunoscătoare sunt, Decât așa ca mine, mai bine deloc pe pământ   Căci Tu, un Tată bun, m-ai binecuvântat,   Dar eu o rugăciune de mulțumire de mult n-am înălțat. Da, cad în genunchi și tare mă mai rog Când nu găsesc scăpare, refugiu în alt loc, Atunci eu strig la Tine și sper să mă asculți  Și că-s o răzvrătită, atunci, te rog, să uiți,   Cu lacrimi vin la Tine și strig și te implor, Căci doar a mele fapte, acum, tare mă dor Și știu că am zidit un zid cu neascultare  Și pus-am cărămizi de rele, nepăsare,  Eu am zidit, dar vreau ca Tu să surpi  Și inima în două să nu cauți s-o rupi Ci să mă ierți pe mine, că multe am greșit,  Dar iată-mă, Părinte, la Tine am venit,  Chiar dacă vin cu cereri și nu cu mulțumire,  Eu știu că-s a Ta fiică și am ca moștenire   Tot ce e scris în Carte, tot ce ai făgăduit  Căci eu te-am dus la cruce, tot eu te-am răstign...

133. DOAR OCHII  Sunt lucruri care nu se spun, Doar vorbele eu le adun, De te privesc mai bine înțeleg  Și din privire eu pricep... Doar o privire, mi-e de ajuns  Și nu-mi mai trebuie răspuns,   Căci în privire îți citesc și de departe,  Căci ochii tăi sunt o deschisă carte, În ochii tăi eu văd de mă iubești, În ochii tăi eu văd de mă dorești,  De aceea e de ajuns să mă privești,  Cu ochii, tu mie multe-mi vorbești.                Emilia Dinescu