Copiilor mei

 145. COPIILOR MEI 

Doamne, atât de mult mi-am dorit să fiu binecuvântată 

Și pântecele-mi să poarte o viață în el,

Încât Doamne, Tu pus-ai mica viață  

Și mi-ai dat, Doamne, primul băiețel. 

Apoi tot Tu ai mai făcut încă o minune 

Și pântecele mi-a fost iarăși plin,

Deși am fost cam egoistă, acum pot spune, 

Căci Tu mi-ai dat un dar măreț, sublim.

Când eu nu mai credeam că va să vină 

Și timpul meu, parcă trecut era,

Tu ai mai vrut o viață ca să vină  

Ca să îmi fie plină viața mea.

Mi-ai dat copii - ca flori într-o grădină,

Pe care trebuie ca să le cresc

Și sper să-i cresc doar spre lumină  

Și-n cer să fiu cu ei, eu îmi doresc. 

Nu vreau să-i am doar pentru o clipă, 

Căci clipă este viața pe pământ,  

Tot ce-i aici e vag și e risipă, 

În cer eu vreau cu ei să fiu, să cânt.

Te rog, Doamne, învață-mă pe mine 

Să-i cresc cu gândul doar spre Tine, 

Căci îi iubesc și vreau în veșnicie 

Să ții aduc pe câteștrei în brațe Ție.

          Emilia Dinescu