Judecata

 177. JUDECATA

Cât aș vrea să pot spune că eu nu-s vinovată,

Dar parcă, mă văd într-o sală mare de judecată, 

Eu sunt prinsă în lanțuri și sunt încătușată, 

Sunt prinsă de păcate, dar sper să fiu salvată,

Căci a început procesul, instanța se pronunță,  

Aprodul se ridică, pedeapsa mi-o anunță:  

-Tu ești o păcătoasă, n-am milă și îndurare, 

Meriți să fi închisă, ani mulți în închisoare 

Sau chiar mai rău de atâta, să fi chiar omorâtă,

Pedeapsa-i meritată și nimeni nu te ajută. 

O ușă se deschide și intră în sala mare, 

Un om ce parcă, poartă o vină în spinare, 

Se apropie de juriu, jurații îl privesc, 

Ridică a Sale palme și urmele zăresc, 

Acolo, văd în palme că este și al meu nume:

-Eu m-am jertfit pe Mine, să te salvez pe tine, 

Pedeapsa ți-este ștearsă, Eu crucea am purtat, 

Tu poți să pleci, pe cruce, pe tine te-am salvat, 

Nu mai ești păcătoasă, nici vină nu mai ai,

Căci ai avut credință și ai un loc în rai. 

                Emilia Dinescu