Pățanie

 269. PĂȚANIE 

Un om de rând și fără carte, 

Având, se pare, un necaz prea mare

Se îndreptă spre un vecin, sperând salvare,

Căci îl știa creștin și avea și stare,

Își spuse păsul și apoi spuse spășit:

-Te rog, poate-mi găsești o rezolvare 

Și am să caut, să fi răsplătit.

La care el, creștinul, răspunse cu fală:

-Tu crezi că de a ta răsplată mă împiedic eu?

Nu ai aflat că am muncit prin lumea toată 

Și am avere și am și bănet cât vreau?

-Eu am știut, răspunse amărâtul, 

Și am sperat, la tine, la un ajutor, 

Eu nu am vrut pomană, nu sunt mândru,  

Dar am sperat... degeaba... pot să mor. 

                  Emilia Dinescu