Viață de artist

 220. VIAȚĂ DE ARTIST

Ești singur și trist, 

Ai viață de artist,

Zâmbești, pari fericit, 

Dar ești nenorocit, 

Căci sufletul îți plânge 

Și inima se frânge,

Nu ai cum să suspini 

Și stai pe mărăcini, 

Ți-e teamă să vorbești,

Cu prietenii tăi ești, 

Nu numai, reținut,

Dar ești și abătut,  

Căci nu vrei să îi pierzi, 

Îți place să îi vezi 

În jurul tău că stau

Și sentimente n-au,

Ei sunt doar prefăcuți,  

Parcă așa-s făcuți,  

Să joace acest joc,

Nu ți-s prieteni deloc, 

Ei, prieteni dac-ar fi,

Cu tine ar vorbi 

Și poate le-ar păsa 

De inimioara ta, 

Cu tine ar suferi

Și apoi te-ar sfătui, 

Să nu fi reținut, 

Să nu fi abătut, 

Ți-ar da curaj să ai,

Să spui dorul ce-l ai, 

Să-ți spui și suferința 

Și s-ar sfârși căința.

            Emilia Dinescu