Colindă


 341. COLINDĂ 

Aho, aho copii și frați,

Stați puțin și nu plecați 

Lângă noi v-alăturați,  

Cuvântul să cercetăm  

Și să ne documentăm, 

Să cunoaștem adevărul 

Și să căutăm poporul

Care ține legea sfântă,  

Care de demult cuvântă 

Despre nunta Mielului

Ce își ia mireasa Lui

Cu alai de înger mii.

Stați puțin să ne odihnim, 

Din Cuvânt să ne hrănim, 

Să stăm doar la ce e scris

Fiindcă Domnul a promis,

Căci El va veni pe nor

Să își ia al Său popor,

Va veni cu îngeri mii

Să-și strângă ai Săi copii.

Și acum cât mai poposim, 

De datini să ne ferim,

Cuvântul să împlinim,  

Ce e sfânt să respectăm, 

La un loc să ne adunăm 

Și împreună să învățăm, 

Să postim, să ne rugăm,

Păcatul să depărtăm, 

Să cerem cu umilință, 

Să ne dea Domnul credință,

Duhul Sfânt să ne trezească 

Pentru nunta împărătească,

Acum, cât încă e har,

Să primim jertfa în dar

Și cu multă pocăință 

Să venim noi la credință, 

Căci prea mult Isus nu cere

Și tot El ne dă putere

Să înțelegem ce e scris

Și făgăduit, promis.

Timpu-i scurt și gongul bate,

Doar un ceas ne mai desparte,

Cuvântul se împlinește,  

Doar Domnul ne mântuiește. 

Haideți, frați cu mic cu mare

Să cântăm și o cântare,

Să cântăm un imn ceresc

Și chiar de ne prigonesc, 

Să privim în depărtare, 

Să privim mereu în zare, 

Să strigăm în gura mare,

Vine nunta Mielului

Să își ia mireasa Lui.

Vine Domnul pe alb nor

Să-și strângă al Său popor.

Aho, aho, copii și frați, 

Eu vă rog să mă iertați 

Și să nu vă întristați 

Că colinda am schimbat,

Dar acum eu v-am urat

Și pe loc v-am și chemat,

Dar nu eu; Domnu-a strigat

Și tot El va și chemat, 

El vrea să ne pocăim, 

Datina să părăsim  

Doar ce-i sfânt noi să iubim

Și pe El să îl primim

Ca veșnic cu El să fim, 

Să trăim, să nu murim, 

Să trăim o veșnicie  

În a Sa împărăție. 

         Emilia Dinescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Doamne, vorbește-mi

Rugăciune

Avem păcate