Ne vreau... vreau...



 362. NU VREAU... VREAU...

Să nu purtați haine cernite

Și jerbe pe mormânt nu vreau,

Nu vreau nici vase poleite,

Doar un sicriu în care stau.


Nu vreau pomeni cu mese întinse, 

Nici lumânări lângă sicriu,

Doar vorbele să fie zise,

Doar cele ce acum sunt scrise.


Nu vreau tristețe îndurerată,

Nici jale mare-n jur să fie,

Doar o speranță înflăcărată, 

Căci Domnul meu are să vie.


Nu vreau să fiți atrași de lume,

Ci doar ce Sfânta Carte zice,

Nu vreau pomelnici, parastase,

Vreau să trăiesc în amintire.


Vreau un mormânt în tina rece,

Doar un mormânt în care să stau

Pân' va veni pe ceruri Domnul, 

Atunci să mă trezesc, eu vreau.


Vreau să aveți credință mare,

Căci Domnul nostru a înviat 

Și va-nvia ca El, oricare

Ce a crezut și a așteptat.

             Emilia Dinescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Doamne, vorbește-mi

Rugăciune

Avem păcate