Parabolă

377. PARABOLĂ 

Doamne,

Am nevoie de palate,

Dă-mi-le, acum, pe toate

Căci, Doamne, eu am un vis,

Să trăiesc ca-n paradis, 

Să fiu un zeu pe pământ,

Nu să fiu un om de rând.

Da, Doamne... Tu ai promis

Și am auzit că stă scris,

În genunchi să ne rugăm, 

La cruce să ne aplecăm, 

Să spunem ce ne dorim,

Că apoi, sigur, primim.

Vreau palate și castele,  

Femei multe, maimuțele, 

Vreau să am mașini de lux, 

Multe vreau să am în plus.

Sunt un om de rând... și atât, 

N-am luxul pe acest pământ 

Și îți spun ce îmi doresc...

...Ce?!! Vrei să mă pocăiesc?! 

Spui că Tu mi-ai dat de toate.

Mă rogi să iau Sfânta Carte?

Vrei în ea ca să citesc?

Vrei ca să mă pocăiesc?!

Da... Doamne, eu recunosc,

Am greșit și sunt un prost,

Chiar nimic nu mi-a lipsit,

Doar pe Tine te-am rănit

Cu ale mele vreri prea multe

Și dorințe neîmplinite.

Da... Doamne... Tu ai dreptate...

Acum văd... Mi-ai dat de toate,

Lipsuri n-am avut... din contră...

Da... Doamne... ce mi-a lipsit,

E că nu m-am pocăit,

Jertfa Ta nu am primit.

Doamne, eu îți mulțumesc,

Zilnic, eu te preamăresc,  

Căci Tu aspru m-ai mustrat 

Și-n lume nu m-ai lăsat.

Te rog, Doamne, să imi dai

Tot ce vrei și tot ce ai,

Să îmi dai și să primesc,

Doamne... să mă pocăiesc...

              Emilia Dinescu