Îți mulțumesc Radu




576.  ÎȚI MULȚUMESC, RADU!  

Îți mulțumesc, băiatul meu,  

Prin tine mi-a vorbit mereu,  

Cu glasul Său, doar Dumnezeu. 

Eu vreau mereu să te învăț  

Și îmi doresc să te răsfăț,   

Dar azi o lecție am primit,  

Prin tine Domnul mi-a vorbit. 

Eu inima de piatră am,  

Pe alții doar îi judecam,  

Dar tu prin faptă ai dovedit  

Cât de murdar eu am gândit. 

L-ai ajutat pe cel bețiv, nu l-ai lăsat,  

Eu doar gândind, l-am judecat și abandonat,  

Dar tu cu milă și durere,  

L-ai ajutat chiar cu plăcere,  

L-ai sprijinit, l-ai ridicat și l-ai condus  

La el acasă. Așa ar fi făcut Isus. 

Eu am gândit că e căzut din voia lui  

Și n-are rost chiar ajutorul nimănui. 

Îți mulțumesc că ai făcut ce a trebuit,  

Prin fapta ta o palmă am primit, 

M-am întristat că știu cât am greșit,  

M-am bucurat că știu ce mi-am dorit. 

Și am văzut că ce am sădit când erai mic,  

Chiar a rodit; eu azi sunt chiar nimic,

Tu nu judeci și nu cârtești defel,  

Eu sunt copilul rătăcit și cel mișel, 

Dar lecția ce a trebuit, am învățat   

Și a Domnului mustrare azi m-a ridicat,  

Căci tu iubești pe păcătos la fel ca Dumnezeu  

Și mi-am propus să îngrop ce înseamnă eu  

Și eu s-ajut, de acum, fără să clintesc,  

Căci Domnul meu îmi cere să iubesc  

Pe păcătosul ce este căzut,   

Căci rana lui pe Domnul l-a durut. 

            Emilia Dinescu

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Doamne, vorbește-mi

Rugăciune

Avem păcate